Incarcă Coșul
AutenticRo

Abonează-te

Specialități și produse tradiționale din păstrăv afumat

Specialități și produse tradiționale din păstrăv afumat

Descopera produsele

Motivaţi de nevoia redescoperii autenticului gust al produselor, preparatelor şi mâncărurilor tradiţionale româneşti, am cutreierat Bucovina şi am găsit, într-un loc de poveste, produse, preparate şi specialităţi din peşte, “de poveste”. Preparate după reţete tradiţionale româneşti, vechi, păstrate cu drag de locuitorii Obcinelor bucovinene, produsele din păstrăv afumat şi nu oricum, ci cu aroma de fum natural, din lemn de fag, conuri de brad şi seminte de ienupăr  vor fi recunoscute , cu siguranţă, ca o delicatesă traditională.

Descântate şi produse cu pasiune şi respect pentru tradiţie, pentru gustul desăvârşit al bucatelor de altădată, produsele, preparatele şi specialităţile din păstrăv afumat au fermecat şi sedus prin gustul si aromele inedite pe străini care le-au acordat recunoaştere internaţională, alături de cea naţională. Procesul de fabricare al  acestor produse, preparate, specialităţi din păstrăv afumat este o remarcabilă alchimie de condimente si legume bio. Vizănd, printre multe alte valori, în special pe cea a sănătăţii, în procesul de preparare a produselor şi specialităţilor  din păstrăv afumat, nu s-au utilizat sulfaţi, sulfiţi, conservanţi chimici.

Gama de produse “DRAG”se încadrează în categoria aperitivelor şi zacuştilor din peşte, purtându-si cu mister denumirile de poveste. Ingredientul principal al gamei este păstrăvul ,afumat după reţete tradiţionale vechi, care se însoţeşte în variante şi forme inedite, produsele naturale ca: laptele de vacă, usturoiul, mărarul, marcovul, miere şi piper verde maturat.

SOROCITU, este un aperitiv din păstrăv afumat ce va înnobila, gustativ şi vizual, orice masă. Consistenţa cremoasă a smântânei, cu un gust discret si diafan, se topeşte treptat, pentru a face loc bucăţilor mărunţite de păstrăv afumat ce se asociază ,într-un dans gustativ,  cu usturoiul,  mărarul, sfecla rosie. In faţa rozului diafan,cremos şi aerat, ramâi hipnotizat, dilemmatic in actiunea de a contempla sau a intinde usor, abia tangibil delicatesa tradiţională  pe o felie de pâine prăjită, indrăznind să profanezi gustativ preparatul.

SBURĂTORUL, va pătrunde în inima ta, ca altădată,  duhul Sburătorului în inimile fetelor nemăritate, făcându-te să te îndrăgosteşti iremediabil de gustul autentic de peşte afumat, strecurat intr-un amestec echilibrat de smântână, usturoi şi condiment. Aroma lemnului de fag afumat infusează discret crema dulce de smântână, aruncându-te în plină călătorie gastronomică în inedita Bucovină.

DESCANTAT, este o zacuscă din păstrăv afumat ale cărei ingredinete au fost magic potrivite pentru ca, acest produs tradiţional românesc, să te surprindă prin amestecului de legume ,atent culese, si consistenţa pastrăvului bio, crescut în apele limpezi şi reci ale Bucovinei. Preparatul este un excelent  produs de post, în momentle de dezlegare la peşte. Strecoară lingurită în consistenţa preparatului şi lasă-te descântat de confortul gustului preparatelor tradiţionale de altădată.

NĂVALNIC, este un preparat tradiţional din păstrăv bio, afumat artizanal cu lemn de fag, conuri de brad şi boabe de ienupăr. Un produs îndrăzneţ, pentru gurmanzi aventuroşi, curioşi în a încerca amestecuri şi arome inedite. Papilele tale gustative vor fi năvalnic invadate de amestecul contrariant de muştar, oţet, miere, hrean şi piper intreg verde maturat. Păstrăvul afumat îşi va desăvârşi aroma în acest sos energizant de muştar cu miere si hrean.

GAMA TRUTTA, gama regală,  cuprinde produse şi specialităţi româneşti din păstrăv bio, afumat artizanal. Sunt preparate tartinabile de o calitate remarcabilă care aşteaptă să le savurezi, în dimineţile în care esti în căutarea unui mic dejun hrănitor şi lejer deopotrivă. Pregăteşteti o masa revigorantă, asamblând, pe o felie de pâine crocantă sau o lipie unduioasă, un strat sănătos din pastele de peşte afumat si felii untoase de avocado.

TRUTTA PRINCEPS, deschide gama acestor produse tratinabile din peşte afumat. Un preparat cu personalitate care-ti surpinde papilele gustative prin jocul extremelor; accentul puternic al ardeiului iute, după ce te  invadează cu aroma picantă şi mistuitoare, face loc alinării dulci a tomatelor şi morcovului. Şi, pentru a fi sedus definitiv, bucăti de păstrăv mărunţit uniform iţi sunt oferite ca o recompensă, în final.

TRUTTA REX, este o specialitate tartinabilă din peşte file, afumat natural, după o metodă veche, păstrată de secole, în Valea Putnei. Afumarea artizanală a păstrăvului, ca metodă străveche de conservare, se face cu lemn de fag, conuri de brad, căpătând o notă aparte prin utilizarea boabelor de ienupăr. Este o specialitate remarcabilă din file de păstrăv afumat, o textură cremoasă de un dulce delicat. Aroma discretă de fum natural infusează amestecul de miere, nucă mărunţită şi păstrăv bio, purtându-l pe degustător în lumea mâncărurilor tradiţionale româneşti.

TRUTTA DUX- un preparat tartinabil de excepţie care cucereşte orice gurmand prin textura unică din crema de brânză bio şi bucăţătile consistente de păstrăv file afumat după o metodă tradiţională românească ce dăinuieşte de aproapre 200 de ani în minunata Bucovină. Ceea ce conferă produsului calităţi de lider al gamei este tocmai întâlnirea neaşteptată dintre bucătile de păstrav bio, mixul special de condimente(hrean, ceapă chivas, sare, piper) şi parfumul proaspăt, revigorant al lime-ului. Un produs premiat la concursuri internaţionale care a  vrăjit papile gustative ale multor bucătari străini. Savurează-l, si te vei indrăgosti iremediabil. Avertizăm ca veti descoperi un gust care creează dependenţe. Nu garantăm ca le putem vindecă.