În stoc
Gama „Domenii” de la Casa de Vinuri Cotnari te cucereşte, purtându-te pe culmi neimaginate. Soarele, apa, vântul, tradiţia şi nu în ultimul rând curajul, definesc aceste vinuri desăvârşite.
Atinge culmile succesului prin deschiderea viziunii către o lume nouă. Fii liber, redefinește-ți spiritul, ascultă-ți inima…
2 sticle de vin la alegere:
DOC-CT Cotnari, vin cu denumire de origine controlata, cules tarziu. Avându-şi originile în vremurile de legendă ale domniei lui Ştefan cel Mare, podgoria Cotnari este sinonimul perfecţiunii în materie de vinuri româneşti.
Cules în toamnele târzii pe când strugurii absorb toată dulceața viilor sub privirile îngăduitoare a ultimele raze de soare dogoritoare, acest vin, este o emblemă oenologica ce poartă denumirea de Grasă de Cotnari peste tot prin lume. Descoperă-i puritatea, savurându-i aroma încet ca pe o taină greu descifrabilă.
Grasă de Cotnari este soiul – stindard al Podgoriei Cotnari. Unic în lume, de peste zece ani este cel mai vândut vin în România. În pahar dezvoltă o aromă complexă, cuceritoare, de caise uscate, de ceară de albine, cu note distincte de stafide, subliniată de aportul mucegaiului nobil. Gustul plin este dominat de miezul de nucă și de dulceața stafidelor, cu o ușoară nuanță de migdale dulci. Sergiu Nedelea – sommelier
DOC-CMD Cotnari, vin cu denumire de origine controla, cules la maturitate deplina. Un vin dintr-un soi tradițional românesc, vinificat cu migală de un tânăr oenolog. Este recoltat la maturitate deplină, atunci când toamna îmblânzește razele soarelui ce străbat arămiul frunz. Este vremea culesului, atunci când toamna domoleşte lumina aurie a soarelui, iar Feteasca Albă atent selecționată, este purtată în mici lădițe în cramă, unde mâini dibace o vor transforma în vinul apreciat de cunoscătorii din întreaga țară. Bine răcit, va fi un camarad de încredere în momentele importante.
Vechi soi românesc, tradițional în podgoria Cotnari, Feteasca Albă era sursa vinurilor domnești, fine și pline de eleganță. În bobul său sunt închise fructele din livezile verii, pe care le eliberează apoi în pahar. Este soiul care, prin prospețimea sa, dă bună dimineața cu un nas intens, floral, însoțit de note fructuate (mere, pere dar și fructe exotice – mango, papaya). Gustul poartă aceeași amprentă fructată, fiind urmat de un postgust mediu, susținut de o prospețime atrăgătoare, cu nuanțe de citrice pe final. Sergiu Nedelea – sommelier
DOC-CT Cotnari, vin cu denumire de origine controlata, cules tarziu. Soiul preferat de zeitățile trecutului, folosit și ca monedă de schimb cu mii de ani în urmă, este prezentat cu forme duioase și măgulitoare printr-o vinificare în demisec. Tămâioasa Românească, servită în pahare de cristal, redă culoarea dogoritoare a soarelui printre rândurile viței de vie de pe dealurile Cotnariului. Virtute trupească, cu arome divine, savurată cu pioșenie de cunoscători.
Soiul din care izvora nectarul zeilor antichității, Tămâioasa Românească a găsit la Cotnari teritoriul în care atinge perfecțiunea. Aici, în vechea podgorie domnească, acest strugure dă un vin extractiv, cu o adevărată explozie de arome de struguri bine pârguiți, de busuioc uscat, de fagure de miere. Gustul urmează aceeași bogăție de expresii, cu note de pere busuioace, de miere de salcâm, de ananas și de pepene galben, cu o tușă discretă de grapefruit pe final, urmată de un postgust mediu. Sergiu Nedelea – sommelier
DOC-CT Cotnari, vin cu denumire de origine controlata, cules tarziu. Un soi incomparabil care seduce prin culoarea unică, roz antic, cu nuanțe de trandafir topit. Arome tulburătoare, recoltate de pe cea mai înaltă culme a podgoriei, în ferma Cârjoaia. Un vin zămislit din atente recoltări târzii, Tâmâioasa Vânătă de Moldova incită spiritul spre noi tentații, deschizând o nouă perspectivă a simțurilor. Ascultă-ți inima şi indrăgosteştete de la prima înghiţitură.
Soi unic în peisajul viticol al lumii, Busuioaca de Bohotin născută pe cea mai înaltă culme a Cotnarilor, în ferma Cârjoaia, te cucerește de la prima întâlnire prin culoarea sa strălucitoare, roz antic, cu nuanțe de trandafiri. Seducția e continuată de arome tulburătoare, de căpşune şi frăguţe de pădure și este desăvârșită de gustul intens fructat, cu aciditate medie. Crescut pe dealurile molcome ale Cotnariului, vinificat intr-un registru particular, soiul de Busuioacă își schimbă identitatea, devenind astfel Busuioacă de Cotnari! Sergiu Nedelea – sommelier
DOC-CT Cotnari, vin cu denumire de origine controlata, cules tarziu. Un soi autentic, un amalgam de roz antic şi nuanţe rubinii, purtand imaginatia degustatorului spre noi teritorii. Recoltat manual și ales boabă cu boabă, acest vin definște perfect Feteasca Neagră de Moldova și trezește spiritul spre noi tentații, deschizând o nouă perspectivă a simțurilor. Un vin ce te îndrumă spre noi orizonturi. Savurează-l şi te vei îndrăgosti!
Părăsind sobrietatea vinificării “în roșu”, Feteasca Neagră demonstrează că poate fi și sprințară. Trebuie multă știință și pasiune pentru a face un vin rose din Feteasca Neagră, care să îmbine tradiția acestui soi ancestral cu modernismul gusturilor actuale. În varianta rose, notele de fructe de pădure roșii sunt completate cu discrete tente de petale de trandafiri. Gustul, intens fructat, este dominat de o bună aciditate. Sergiu Nedelea – sommelier
DOC-CT Cotnari, vin cu denumire de origine controlata, cules tarziu. Din cele mai vechi timpuri, străbunii noștrii se desfătau cu vinul roșu produs din soiul cunoscut ca și Fetească Neagră. Sâmburii de struguri descoperiți în amforele din vecinătățile Cotnarilor, au conturat ceea ce astăzi, indubitabil, este emblema oenologiei din România. Un spirit tumultuos, ce te întâmpină îndrăzneţ cu o aromă unică și elegantă, deschizându-se treptat spre noi universuri senzoriale. Acceptă-i provocarea!
Recunoscut ca emblemă națională a viilor românești, Feteasca Neagră, soi originar din Moldova, se simte la Cotnari ca acasă. În pahar, acest vin rubiniu cu aristocratice sclipiri purpurii te întâmpină cu o aromă unică și elegantă, deschizându-se uşor spre noi meleaguri senzoriale. Tipice soiului de Fetească Neagră, notele de prune uscate ușor afumate sunt completate de cele de cireșe negre, vișine mature, mure, afine și coacăze negre. Aromele evoluează spre frunză de tutun, ciocolată și condimente (piper verde, scorțișoară și ienibahar), cu o notă ierboasă, aproape mentolată și extrem de plăcută. Atacul gustativ este delicat, dar cu o puternică personalitate, subliniată de taninii catifelați și de caracterul fructat (mure și coacăze negre, urmate de note de cireșe negre). Sergiu Nedelea – sommelier
Vinurile albe din gama Domenii: Grasa de Cotnari, Feteasca Albă si Tămâioasa Românească, sunt potrivite la servirea preparatelor din pește, pui, fructe de mare, brânzeturile alese, pastele cu sos alb sau pot constitui un aperitiv revigorant.
Vinurile rose din gama Domenii, Busuioaca de Bohotin si Feteasca Neagră sunt recomandate a fi consumate cu mâncăruri ușoare din carne albă și pește, ușor picante, puțin condimentate. Pot fi considerate de altfel și vinuri de final de masă.
Vinurile roşii din gama Domenii, Feteasca Neagră, se recomandă a fi asociate cu preparatele robuste din carne roșie, brânzeturi sau grătar.